Știu! E greu să nu pui gura pe vreun covrig sau pe vreo gogoașă ori brioșă pe drum spre birou sau la birou.
Există însă o cale naturală de a păcăli pofta de junk food: toarnă câteva nuci pe marginea farfuriei cu omletă pe care o mănânci dimineață, la micul dejun.
CITEȘTE ȘI: Care sunt cele mai GHINIONISTE semne zodiacale în 2018
Un studiu recent a ajuns la concluzia că acestea te pot salva de poftele pentru mâncăruri nesănătoase. Pe tot parcursul zilei! Asta pentru că datorită numărului mare de calorii, nucile (sunt foarte bune și cele pecan, dar și migdalele) te ajută să nu-ți mai fie foame din oră-n oră, scrie menshealth.com.
Testul efectuat în cadrul studiului a încercat să găsească și doza optimă – subiecții au consumat 48 de grame în fiecare zi, echivalentul a 314 calorii.
CITEȘTE ȘI: NU vei mai putea conduce mașina dacă suferi de aceste boli. Nou proiect al Ministerului Sănătății
În timpul RMN-urilor realizate celor aflați la regim, cercetătorii au observat astfel că partea creierului unde luăm de obicei deciziile legate de mâncare era mai activă decât de obicei, iar asta în timp ce li se arătau imagini cu hamburgeri sau deserturi.
De-aici concluzia: mâncând nuci la micul dejun, ne vom gândi de două ori înainte să înfulecăm un croissant sau o pungă cu chipsuri.